De ce transpirăm ?

Ce este transpiratia ?

Transpiratia reprezinta eliminarea sudorii prin porii pielii. In general, transpiratia excesiva nu are nicio legatura cu o problema de sanatate specifica si este localizata cel mai frecvent in zona axilara, pe maini si picioare. Transpiratia excesiva la subrat este intalnita cel mai frecvent la adolescenti, in multe cazuri apartinand aceleiasi familii, motiv pentru care specialistii medicali cred ca este vorba despre o afectiune ereditara.

Toata lumea transpira. De fapt, transpiratia este o functie normala si sanatoasa a corpului uman prin care se regleaza temperatura, proces numit termoreglare. Creierul nostru transmite semnale glandelor sudoripare, prin intermediul sistemului nervos. Cand transpiratia este eliberata prin cele peste 3 milioane de glande sudoripare, corpul nostru se raceste. Transpiratia in sine, nu are miros. Ea este formata din apa ( peste 99% ), proteine si uleiuri. Mirosul transpiratiei nu este daunator corpului nostru, dar cu totii stim ca acesta ne poate pune in situatii foarte neplacute, in momente care conteaza cel mai mult pentru noi.

Transpiratia excesiva primara se manifesta in special in situatii de stres si emotii puternice. Frica sau anxietatea declanseaza un val de transpiratie mai ales in cazul persoanelor care prezinta o jena sociala, inrosirea obrajilor sau palpitatii. In acest caz, se poate forma un cerc vicios, deoarece transpiratia in exces este deseori jenanta si genereaza un stres suplimentar, care o intensifica. Alti factori care agraveaza transpiratia excesiva la subrat sunt efortul fizic si caldura. Anumite alimente, precum cofeina, ceaiul, ciocolata si alimentele condimentate pot duce la o crestere anormala a secretiei de transpiratie de catre piele.

Transpiratia excesiva secundara este provocata de anumite probleme de sanatate sau de alte probleme evidente cum ar fi: obezitatea, diabetul, hipoglicemia, hipertiroidia, menopauza sau pubertatea. Transpiratia in exces nu este o problema medicala ea insasi, dar poate deveni foarte deranjanta, afectand calitatea vietii si conduce la numeroase consecinte sociale si psihologice. Palmele transpirate, petele de pe haine si mirosul de transpiratie pot provoca un disconfort fata de cei din jur, diminueaza increderea de sine si in unele cazuri se poate ajunge la depresie.

Studii recente au dovedit ca oamenii transpira in mod unic si diferit in functie de factori genetici si de mediu. Astfel, s-a gasit o stransa legatura intre mirosul provocat de transpiratia abundenta si alimentatie. Transpiratia in sine nu are miros. Bacteriile de la suprafata pielii metabolizeaza acizii grasi si proteinele iar in urma acestui proces rezulta mirosul neplacut de transpiratie. Transpiratia produsa de glandele sudoripare apocrine contine cantitati reduse de lipide, colesterol si steroizi si mirosul transpiratiei apare in urma descompunerii bacteriene ce are loc la suprafata pielii.

Transpiratia este necesara organismului nostru, deoarece prin acest proces fiziologic se elimina deseurile si toxinele din organism. Transpiratia este dirijata de glandele sudoripare care sunt de doua feluri: ecrine si apocrine.

Glandele sudoripare ecrine sunt cele mai raspandite in corpul uman, contin 99% apa, nu produc miros intotdeauna si sunt comandate de sistemul central nervos. Ele reprezinta aproximativ 75% din totalul glandelor sudoripare ale omului. Ele se dezvolta in viata intrauterina si se regasesc aproape pe tot corpul cu exceptia buzelor, mamelonului, patului ungial si anumite parti din organele genitale. Distributia lor pe suprafata corpului uman este inegala. Numarul cel mai mare este la talpa piciorului, palmi, axila, frunte si barbie. Ele sunt mai reduse ca numar pe trunchi si extremitati.

Glandele sudoripare apocrine sunt comandate de glandele endocrine. Ele contin substante organice, deseuri, care in contact cu aerul se oxideaza si produc un miros neplacut. Ele se regasesc preponderent in zona axilelor, in regiunea pubiana si la ceafa. Activitatea lor incepe la pubertate, pana atunci ele fiind de dimensiuni mai mici si inactive. De aceea copiii nu transpira la fel de mult ( in special la axile ) si nu au acel miros specific adultilor. Odata ajunse la maturitate vor avea dimensiuni mai mari decat glandele ecrine si vor fi mai active. Transpiratia produsa de glandele sudoripare apocrine are o culoare mai galbuie si este mai densa decat cea produsa de glandele ecrine datorita proteinelor si acizilor grasi din compozitia ei, pe langa electrolitii care sunt prezenti in ambele cazuri.

Nu toate persoanele transpira la fel. Unele transpira mai mult, altele mai putin, cu sau fara miros. O transpiratie abundenta poate fi determinata de o afectiune endocrina, de un consum prea mare de lichide sau excitante, pe fond nervos, ca urmare a efortului fizic sustinut sau datorita stresului. Unele dereglari ale glandelor pot determina afectiuni grave cum este transpiratia excesiva, denumita in termeni medicali hiperhidroza, sub-productia de transpiratie care poarta denumirea de hipohidroza sau pierderea completa a perspiratiei care se numeste in termeni medicali anihidroza.

 

Pin It on Pinterest

Shares