Transpirația este un fenomen normal care se poate manifesta și la nivelul picioarelor. În astfel de cazuri, fiind vorba de un spațiu închis, predispus umezelii, adesea va apărea și un miros neplăcut, atât al picioarelor, cât și al încălțămintei. Dacă și tu te confrunți cu astfel de probleme, urmează sfaturile noastre privind încălțămintea potrivită – și cea nepotrivită!
Transpirația picioarelor, în special cea excesivă, creează mediul optim pentru dezvoltarea bacteriilor, fapt ce duce adesea la apariția mirosului neplăcut al picioarelor și al încălțămintei. Acest lucru este stimulat și de mediul de dezvoltare și de înmulțire rapidă a acestor bacterii: pantofii, care presupun un spațiu închis, umed, călduț și întunecat.
Astfel, pentru a permite pielii să respire, se recomandă să porți încălțăminte din materiale naturale, respirabile, precum pielea naturală sau pânza. O opțiune, în special pentru persoanele active, o reprezintă și încălțămintea sport din nailon tip plasă. Iar pe lista încălțămintei nerecomandate se află cele din material sintetic sau din cauciuc, acestea favorizând transpirația și menținerea umidității în interior.
De asemenea, pentru a te asigura că previi și/sau reduci cât mai mult apariția transpirației și, implicit, a mirosului neplăcut al picioarelor și al pantofilor, trebuie să ții cont de următoarele:
- nu purta aceeași pereche de încălțăminte două zile la rând;
- șosetele pe care le porți trebuie să fie și ele din material natural (preferabil bumbac), nu sintetic;
- schimbă șosetele cel puțin o dată pe zi și nu le purta două zile la rând;
- asigură o igienă corespunzătoare a picioarelor prin spălarea zilnică și îngrijirea corespunzătoare a unghiilor de la picioare;
- vara, evită încălțările închise și alege să porți sandale sau papuci care permit picioarelor să respire (nu uita însă de protecția solară aplicată pe picioare).
În plus, în ajutorul tău vine Odaban pudră pentru pantofi! Această pudră contribuie la reducerea și chiar îndepărtarea completă a mirosului atât a picioarelor, cât și a încălțămintei, având o eficacitate dovedită de până la 99% în reducerea bacteriilor ce cauzează mirosul neplăcut. Odaban pudră pentru pantofi absoarbe transpirația, creând un mediu uscat ce reduce proliferarea bacteriilor și distrugând bacteriile rămase. Produsul creează un strat rezidual bactericid cu efect de lungă durată (până la 6 luni), fără a afecta stratul natural protector al pielii de la nivelul picioarelor.
Pentru aplicare, folosiți lingurița furnizată cu produsul și distribuiți o linguriță în interiorul fiecărui pantof timp de 7 zile consecutive (sau până când folosiți complet produsul). Odaban pudră pentru pantofi trebuie aplicat înainte de încălțare, iar efectul se va menține până la 6 luni de la aplicare, astfel că va trebui să efectuezi acest „tratament” de doar două ori pe an. Se recomandă și în cazul pantofilor folosiți rar, în special al celor din material sintetic.
În concluzie, pentru a scăpa de grija picioarelor urât mirositoare, alege pantofii potriviți și, ulterior, tratează-i corespunzător! Apelează cu încredere la Odaban pudră pentru pantofi și vei observa imediat efectele după prima săptămână de aplicare!